Pep Guardiola a votat duminică în referendumul pentru independența Cataluniei față de Spania. Secesiunea este, însă, interzisă în Constituția spaniolă, astfel că votul nu are decât rol orientativ
Guvernul de la Madrid a declarat referendumul pentru independența Cataluniei neconstituțional, însă un potențial rezultat pozitiv pentru separarea provinciei catalane de către Spania îi face pe catalani să spere că Madridul nu va putea ignora dorința secesionistă a Cataluniei. Astfel că pe 9 noiembrie, un număr mare de catalani au ieșit la urne pentru a se pronunța cu privire la dorința separării de Spania, iar printre ei s-a aflat și Pep Guardiola.
Revenit la Barcelona în cursul serii de sâmbătă, după ce Bayern a câștigat cu 4-0 meciul cu Frankfurt, din Bundesliga, Pep Guardiola a ieșit la vot, în secția organizată la Institutul Cultural CIC din Barcelona. „Nu suntem puțini, sunt mulți oameni care vor ca vocea lor să fie ascultată. Când e vorba de atâția oameni, rolul politicienilor e de a asculta”, a declarat Guardiola, potrivit ziarului madrilen As.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER